Romani 2:1-10

Nu se cade judecata
Altora să ne-o-nsușim.
Nu noi suntem cu răsplata
Și când osândim greșim.

Și când judec pe oricare
Prin dreptarul meu firesc,
Crezând că eu sunt mai tare,
Singur eu mă osândesc.

Nu este îndreptățire
Pentru-a osândi pe altul
Când îndemnul e din fire
Și mai glumesc cu păcatul.

Când în viața mea mai sunt
Lucruri de-ndreptat
Și nu trăiesc după Cuvânt,
Sunt chiar eu de judecat.

Singura judecată dreaptă
Numai după adevăr
De la Dumnezeu se-așteaptă.
Nu sunt eu chemat să-L apăr.

Dacă am lucruri de osândit
Când pe altul osândesc,
Sunt un mare ipocrit.
Trebuie să mă pocăiesc,

Ca să scap de judecată
Și să fiu eliberat
De nemulțumirea toată
Și de vechiul aluat.

Dumnezeu e bunătate.
Noi să n-o disprețuim.
Prin jertfa sfântă milă-nparte
Și noi la fel să fim.

El are multă-ngăduință
Pentru cei ce șchiopătează,
Îi întărește în credință
Și astfel înaintează.

Și-ndelunga Lui răbdare
Este harul îndurării
Peste toți aceia care
Se mai luptă-n valul mării.

Bunătatea Lui ne-ndeamnă
Pe noi toți la pocăință.
Nu cu grabă ne condamnă
Când ne smerim cu umilință.

Prin împietrirea inimii rebele
Cei ce nu vreau să se pocăiască,
Doar frământă gânduri rele
De la firea pământească.

Și-aduc o mare osândă
Pentru dreapta judecată,
Că firea e mereu flămândă,
Greu se lasă-nduplecată.

După faptă-i și răsplată.
Dormi precum ți-ai așternut.
Cei cu inima curată
Se vor bucura mai mult.

Toți ce stăruiesc în bine
Au o veșnică răsplată.
Pe pământ nu vor rămâne,
Vor merge-n slava nevisată.
Amin.
(Duminică, 26 iunie 2022)